Tuesday, October 18, 2011

diseara se lanseaza DoR #7: Putere


Bucureşti // Marţi, 18 octombrie 2011, se lansează Decât o Revistă #7: Putere, de la ora 20:00 în Club Control, într-un eveniment cu citiri din revistă, concert We Singing Colors şi party până ne ţin puterile.


Tema DoR #7 este Putere:
Am ales-o, pe de-o parte, ca tribut adus puterii cuvintelor şi poveştilor. Dar am încercat să nu cădem în capcana de a da cuvântul doar celor puternici. Istoricii spun că oamenii care deţin puterea, deţin povestea. Experienţa însă ne învaţă că lucrurile pot sta şi invers.

Vei putea citi povestea lui Laurenţiu Olteanu, care şi-a câştigat libertatea când a plecat din România şi a putut să-şi trăiască fără teamă propria sexualitate. Sau eseul lui Cosmin Alexandru, despre curajul de a renunţa la putere într-un grup, sperând că asta te va face chiar mai puternic. Sau portretul lui Alex. Leo Şerban, un om conştient de cât de uşor îţi pierzi puterea odată ce oamenii îţi pot pune o etichetă. Sau despre drumul parcurs de Guess Who până în locul potrivit pentru a-ţi lipi un refren în ureche.


DoR #7 are o naraţiune proprie. Am dat în lucru o mulţime de materiale şi când ne-am dat seama că ne îndreptăm spre o revistă de peste 250 de pagini, am hotărât s-o împărţim în două volume. Volumul 2 vă apărea în decembrie.


La petrecerea de lansare din Control DoR #7 (vol. 1) va avea preţul promoţional de 20 de lei.


Decât o Revistă se găseşte în librăriile Cărturești, Inmedio şi Relay, Humanitas, Anthony Frost (Bucureşti), Book Corner (Cluj, Iaşi şi Timişoara), Okian.ro, Elefant.ro.


http://www.decatorevista.ro/
control-club.ro
www.facebook.com/wesingingcolors