Friday, June 3, 2011

Humanitas organizeaza o vanatoare de comori


7 cărţi şi 7 autori celebri într-un traseu de vânătoare de comori de 3 ore care străbate centrul oraşului.



Traseu:
Librăria Humanitas Kretzulescu – Cişmigiu – Izvor – bulevardul Mihail Kogălniceanu – Caru cu bere – Ateneu – ?

Vanatoarea va incepe pe 18 iunie, între 16.00 şi 16.30 la la librăria Humanitas.
“Vânătorii” vor primi kitul jocului şi un indiciul care îi va conduce la prima întâmplare.
Pot participa echipe de cate 2-5 persoaneBackground:


mai multe detalii aici: Vanatoarea de comori Humanitas


Acţiunea din cărţile alese se petrece pe parcursul întregului secol trecut. Între timp unele dintre locuri nu mai există în aceeaşi formă sau la aceeaşi adresă. Au fost fie distruse complet de proiectele arhitecturale megalomaniace din perioada comunistă, fie strada sau numărul au fost modificate. Vânătoarea de comori este un mod de a descoperi in acelasi timp locurile si valoarea lor narativa.


Amintirile cele mai importante au alocate în memoria noastră o stradă, un loc în care s-au întâmplat şi ziua din săptămână sau anul. Am strâns 7 momente în care scriitori celebri şi-au trecut istoriile reale sau fantasmele în cărţi, dând fiecăruia o coordonata spaţială. Dăm de la început, pentru fiecare, indicii şi creăm o scenografie, iar la final participanţii vor primi, spre lămurirea lor completă, şi cărţile.

Joacă-te în oraş, iar el îţi va răspunde povestind. Scopul jocului este de a răscoli străzile, de a invada parcul în căutarea indiciilor care dezvăluie fragmente de cărţi. Vrem să trecem dincolo de funcţia practică a unui loc şi să ne obişnuim să-i atribuim sensuri folosind de data aceasta tehnici ale detectivilor şi scriitorilor. Din suprapuneri temporale şi din detalii urmărite până la capăt se construieşte imaginea completă a unor spaţii şi a unor oameni.

Jucăm în echipe de prieteni, rude sau colegi, compuse din 2 pana la 5 persoane. Premiile sunt cărţile din care am extras poveştile.